Frații Schiel, Carl Ganzert și fabrica de cherestea de la Ritivoiu

Capitol 01 · Context

Un inginer brașovean în pădurile Azugii

În martie 1891, Carl Schiel și fratele său Samuel l-au rugat pe cumnatul lor, inginerul Carl Ganzert, să-i însoțească pentru a măsura puterea hidraulică a apei de pe Valea Azugii, în căutarea unui loc potrivit pentru un viitor ferăstrău mecanic. Au plecat la ora trei dimineața, au urcat opt kilometri prin zăpadă până la brâu, s-au udat până la piele trecând prin albia pârâului și au terminat măsurătorile la lumina unui foc mare, aprins ca să-și usuce hainele. „La acea vreme n-aveam habar că în același an urma să mă mut în acea vale pustie cu toată familia, și că în această vale urma să trăiesc cea mai fericită perioadă din viața mea”, avea să scrie Ganzert.

La 1 septembrie 1891, Ganzert s-a stabilit definitiv la Ritivoiu, într-un cort, la 1.140 de metri altitudine, pentru a conduce construcția fabricii de cherestea și a funicularului cu cale ferată înclinată care urma să coboare lemnul spre Azuga. Bucuria primelor luni a fost umbrită de tragedie: la doar cinci săptămâni de la începerea lucrărilor, băiețelul cel mic al familiei s-a îmbolnăvit de difterie la Bușteni și a murit în brațele tatălui său, după miezul nopții. Ganzert și-a mutat imediat restul familiei la Ritivoiu, departe de zona contaminată, și a iernat cu ei înghesuiți în trei încăperi mici ale casei abia începute.

„La acea vreme n-aveam habar că în același an urma să mă mut în acea vale pustie cu toată familia, și că în această vale urma să trăiesc cea mai fericită perioadă din viața mea.”

Capitol 02 · Analiză

De la joagăr la fabrica de chibrituri

Fabrica de cherestea a intrat în funcțiune din iunie 1892. În anul următor, Ganzert a construit o cale ferată îngustă de șase kilometri până la depozitul de lemne din Azuga și a pus în funcțiune, cu o locomotivă cu aburi, un tren care să înlocuiască transportul cu boi și căruțe. Tot atunci a decis să valorifice resturile lemnoase înființând o fabrică de bețe de chibrit pentru statul român, care avea monopolul chibriturilor — angajând un maistru, doi muncitori și cincisprezece femei din Bran, unde meseria era deja cunoscută, și producând între 6 și 8 milioane de bețe pe zi.

Anii de la Ritivoiu nu au fost lipsiți de pericole: răscoalele țărănești din 1907 au adus bande de tâlhari până în zonă, iar locuința familiei a fost jefuită într-o zi în care Ganzert și muncitorii se aflau în pădure. În 1908–1909, s-a implicat și în construcția funicularului fabricii de hârtie a fraților Schiel peste munții Jepi, către Bolboci — o lucrare grea, întreruptă de zăpadă, care i-a ocupat cinci săptămâni de căutat și dezgropat un boiler îngropat sub patru metri de nea.