În 1892, Pivnițele Rhein & Cie au pornit inițial ca un depozit de vinuri. La 1900, vinurile de aici au fost premiate la Expoziția Universală de la Paris. În 1902 se pun bazele Fabricii de șampanie – Pivnițele Rhein & Cie -, conduse de către Heinrich Daniel Rhein, printre acționari numărându-se și regele Carol I.
În 1905, șampania Rhein este lansată în România și devine cea mai populară șampanie produsă în țară în prima jumătate a secolului al XX-lea. În 1948, fabrica este naționalizată, iar după 1990, privatizată. Fabrica de vin spumant este singura fabrică de la Azuga din cele create de către antreprenorii sași și regele Carol I care funcționează neîntrerupt de la 1905 și până în prezent.